SkyTrip

Flacarile Iadului sau Zeul Focului?

Focul Viu, misterul din adancuri

Poate ca mult timp a constituit o sursa de mister si idolatrie, pentru localnicii din zona, ce socoteau, nu fara teama si respect, manifestarea celuilalt taram, pe pamant.

Focul Viu este localizat in judetul Buzau, pe Valea Slanicului, intr-un deal din apropierea satului Terca, comuna Lopatari. Si reprezinta, de fapt, un fenomen firesc, ce are la baza emanatiile de gaze naturale din scoarta terestra, care, sub actiunea razelor solare, se transforma intr-un foc cu trimiteri infernale.

Flacarile sale pot ajunge la jumatate de metru si chiar un metru inaltime, dar pot si sa lipseasca cu desavarsire, atunci cand emisiile de gaze au o presiune mica. De asemenea, nu se recomanda alegerea Focului viu drept obiectiv pe vreme ploioasa, dar trebuie stiut si ca masura spectaculosului creste pe timpul noptii.

Considerat monument natural, este inscris in baza de date a ariilor protejate din lume.

Poate fi asociat cu privelisti mirifice, oameni primitori, dar si cu drumuri desprinse parca din iad, ce completeaza de drept, destinatia.

Accesul se poate face pe ruta DN2 (E85), pana in comuna Maracineni, catre Sapoca, apoi pe Valea Slanicului, pe drumuri judetene pe directia Beceni - Vintila Voda - Manzalesti - Lopatari - Terca. Drumul catre Terca este un drum neasfaltat, de aproximativ 7 km, ce lasa mult de dorit.

Desi lipsa de indicatoare si propriu-zisa a drumurilor poate ingreuna orientarea si descuraja deplasarea, tot merita vazut!

Larisa Bracea