SkyTrip

Inceputul lunii martie ne trimite la Festivalul oualor incondeiate din Bucovina

In perioada 4-6 martie, in comuna Ciocanesti, Bucovina, va avea loc a 8-a editie a Festivalului oualor incondeiate sau inchistrite, asa cum se mai spune in zona.



Turisitii, specializati in cautarea si redescoperirea valorilor traditionale, gasesc in spatiul judetului  Suceava, o sursa nesecata de datini si obiceiuri consacrate, pastrate si perpetuate de la an la an, cu aceeasi dedicatie. Acestia sunt invitati, alaturi de peste 300 de incondeietori din toate judetele tarii, sa participe la sarbatoarea, de acum celebra, a comunei Ciocanesti.

Evenimentul face parte din proiectul turistic  “Pastele in Bucovina” si este sprijinit de Consiliului Judetean Suceava si Centrul Cultural Bucovina.

Este organizat in cadrul Muzeului National al oualor incondeiate si are un program amplu si foarte atractiv, pe tot parcursul celor 3 zile de desfasurare.

Participantii nu au timp sa se plictiseasca, fiind solicitati inca din prima zi, cu un simpozion ce etaleaza teme interesante despre traditiile de Paste, in tara si in afara tarii, tehnici de incondeierea oualor, despre secretele plutaritului de pe Valea Bistritei Aurii, revelarea farmecului  si valorii instrumentelor muzicale populare autentice, precum cobza, fluierul, buciumul, tulnicul etc. Ziua va continua cu o reuniune culturala, ce supune dezbaterii subiecte despre cartea bucovineana.

Pe 5 martie, vor avea loc spectacole artistice, cu muzica, expozitii de costume populare si oua incondeiate, concursuri de incondeiere, intreceri culinare etc.

In ultima zi, sunt invitate mai multe ansambluri folclorice, din zona si este organizata o expozitie de oua incondeiate, cu vanzare, alaturi de multe alte activitati distractive.