"Lioara, lioara,/ Fata milioara,/Vrei sa-mi fii surata,/ Sora apropiata?" Purtand coronite din flori proaspete, in zona Bihorului, fetele devin surate, intr-un ceremonial peste care nu s-a asezat colbul uitarii: Lioara, insuratirea suratelor.

Fetele si feciorii aleg un pom inflorit din care isi fac cununite. Inconjoara pomul de trei ori pe melodia unui cantec, apoi doi cate doi se saruta de trei ori prin cununa de flori, spunand: „Sa fim - surate sau fartati - pana la moarte”. Se ridica apoi unul pe altul in brate.

Lioara, obicei de a doua zi de Paste

Obiceiul „Lioara” se desfasoara in anotimpul primaverii, in cadrul ciclului pascal, chiar a doua zi de Paste.

Cum totul se savarseste in zi de sarbatoare, obiceiul solicita o tinuta vestimentara festiva si aleasa. Pe langa costumatia traditionala, atat fetele, nevestele mai tinere si feciorii, utilizeaza intregul arsenal de podoabe specifice locului.

Fetele aduc la „Lioara”, salba de margele, panglici colorate in cosite, inele, cercei si nelipsita „stergura” lucrata cu motive populare, in timp ce feciorii isi impodobesc palariile cu flori si panglici".

Obiceiul Lioarei: pietenie adevarata sau legamant de casatorie

Latura cea mai importanta a obiceiului vine din scopul etico-social, simtul de solidaritate, de "prietenie curata", fenomen cunoscut sub denumirea de "insuratire".

Fetele se cauta, se cheama una pe alta, folosind in acest scop cuvantul de „surata”, stabilind in fond si unele exigente si indatoriri, un legamant veritabil cu toate aspectele sale morale si sociale.

Mai exista o functie, tot atat de importanta a obiceiului „Lioara”: aceasta rezulta din forma arhaica a datinei, cand aproape totul se petrece la morminte, in cimitirul satului, de ziua mortilor, unde toata obstea sateasca este prezenta la ospat cu pomeni.

Feciorii isi aleg fetele cu care se prind in „Lioara” ca intr-un legamant de casatorie, legamant acceptat in fata comunitatii satului.

Larisa Bracea