SkyTrip

Oraselul cu aer medieval in care s-au construit primul turn cu ceas si primul paratraznet din Transilvania

Orasul Cisnadie (Hielt, Hilt si Helt, in dialectul sasesc, Heltau, Heldau, in germana), aflat la sud de Sibiu, pe valea paraului Argintului si a paraului Ursului, la poalele Magurii Cisnadiei, are o arhitectura specifica, ce dezvaluie o mostenire saseasca nealterata. Prima mentiune documentara despre o asezare pe locul actual al orasului dateaza din 1204, intr-un document al regelui Emeric al Ungariei, sub denumirea de Rivetel/Ruetel, insa istoricii presupun ca aceasta localitate a fost fondata in 1150 de catre colonisti de etnie germana, chemati in tara de catre regele Geza al II-lea al Ungariei (1141-1161) pentru a apara granitele regatului impotriva raidurilor cumanilor, pecenegilor, tatarilor etc., si apoi distrusa de navalirile mongolilor. Denumirea de Heltau apare pentru prima data intr-un document in 1323.

Inca de prin 1300 a fost construita aici o biserica de piatra in stil romanic, dedicata Sfintei Walpurga. Sasii au construit in Transilvania aceste "Kirchenburgen" pentru a se refugia in timpul atacurilor, cand oamenii se baricadau acolo chiar si saptamani intregi. Drept urmare, ele erau concepute sa fie autonome si erau mereu reintarite, suferind modificari ale arhitecturii initiale. Astfel, dupa un astfel de atac devastator al turcilor in 1493, Bisericii Evanghelice din Cisnadie i-au fost adaugate impresionante fortificatii – suprainaltarea si dotarea cu metereze a turnului central, suprainaltarea absidei si construirea deasupra portalurilor laterale a altor doua bastioane, inconjurarea cu trei centuri de ziduri prevazute cu coridoare de aparare, turnuri si bastioane, precum si cu santuri ce puteau fi umplute cu apa, astazi astupate. Era atat de sigura, incat aici a fost tinut renumitul "Tezaur de la Cisnadie", care din anul 1915 se afla la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Alte doua fapte ce merita mentionate sunt ca, in anul 1425, in Cisnadie a fost construit primul turn cu ceas din Transilvania, iar in 1797, a fost montat pe turnul bisericii primul paratrasnet din Transilvania, confectionat din cupru.

O parte din turnuri s-au pastrat pana in zilele noastre: "Turnul Paznicului", "Turnul Primariei", "Turnul Slaninei", "Turnul Faurilor de Seceri", "Turnul Scolii" si turnul situat in gradina parohiala. Fiind una dintre cele mai bine conservate biserici fortificate din intreaga Transilvanie, uimitoarea Biserica Evanghelica este atractia orasului. In interiorul ei se pot vedea inca un clopot din 1664, o cristelnita gotica din bronz si portile altarului vechi in stil baroc. De asemenea, o parte a fortaretei gazduieste Expozitia Muzeala Istoricul Industriei Textile, unde pot fi admirate grozave razboaie de tesut din lemn si tesatoriil traditionale pline de viata. In anii 1950 a inceput exodul sasilor transilvaneni catre Republica Federala Germania, mai ales pe motiv de reunificare a familiilor in care barbatii au fost deportati dupa razboi. Ritmul emigrarii a crescut mult dupa 1989, iar astazi orasul numara circa 14.000 de locuitori. Desi majoritatea sasilor au plecat, centrul lui are inca un autentic aer medieval, datorita ingramadirii de acoperisuri din tigla, a fatadelor colorate si a portilor cu arcade.