SkyTrip

Calatorie in timp la Hanu Ancutei: Festivalul hanurilor si Zilele Sadoveniene, intr-un loc de poveste

In acest sfarsit de saptamana, la Hanu Ancutei a avut loc cea de-a treia editie a Festivalului Hanurilor, in cadrul ProMoVal, un proiect cu finantare europeana, care consta in dezvoltarea si consolidarea turismului din nord-estul Moldovei, prin promovarea valorilor turistice locale cu ocazia unor evenimente. Organizat de Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC) Moldova, in parteneriat cu Consiliul Judetean Neamt si Primaria Tupilati, proiectul a cuprins doua evenimente: Festivalul Hanurilor, cu Zilele Sadoveniene, precum si Festivalul de Poveste, organizat la Muzeul memorial Ion Creanga din Humulesti. In prima zi a festivalului s-a desfasurat cea de-a 41-a editie a simpozionului sadovenian, sambata a avut loc un concert folcloric, la care au participat mai multe formatii si solisti de muzica populara, dar si Vocea Hanurilor, o manifestare muzicala care a adus o nota de modernism festivalului, iar duminica au fost organizate vizite la manastirile si obiectivile turistice din zona Neamtului. "Acesta este un festival al sufletului, caci Hanu Ancutei nu este orice han, ci este un han care este recunoscut prin opera marelui scriitor Sadoveanu. Vineri a iesit un eveniment deosebit, de suflet, de finete”, a povestit Misu Ilie Chiruc, presedintele ANTREC Romania, dar si ANTREC Neamt.

Hanul Ancutei, situat in comuna Tupilati din judetul Neamt, de-a lungul unuia din principalele drumuri europene ce strabat Romania (E85), la o distanta de 27 km de municipiul Roman, inspre Suceava, si la 350 km de Bucuresti, este cel mai vestit han turistic din Romania. Construit in anul 1718, dupa cum este inscris pe placa amplasata la intrarea in han, acesta oferea loc de popas pentru negustorii ce calatoreau spre Roman, spre Suceava sau spre Iasi, fiind si pe atunci amplasat pe drumul cel mai umblat al Moldovei, pe o platforma de legatura cu toate cele patru puncte cardinale, respectiv spre toate centrele vitale: Iasi, Suceava, Roman – Bacau – Galati; Piatra Neamt. In acest complex depresionar cuprins intre Valea Moldovei si Valea Siretului, se facea jonctiunea organica intre Tara de Sus si Tara de Jos. Locul respectiv era suprasolicitat de carausii care transportau marfuri atat din zona de munte, din zona deluroasa, cat si din aceea de campie.

Devenit celebru prin plasarea aici a actiunii din volumul de povestiri "Hanu Ancutei", publicat in anul 1928 de marele scriitor roman Mihail Sadoveanu, localul de 36,20 metri lungime si 15,70 metri latime era zidit pe temelie de piatra, avand o fatada simpla, cu arhitectura de pilastri. Intrarea beneficia de o arcada dubla, incununata de un fronton clasic, iar peste masiva cladire cu ziduri de 70 cm grosime trona un imens acoperis in doua ape. La capete existau doua porti din stejar tare, ferecate cu zavoare duble si un cate un drug masiv de fier, pe unde, in sens unic, intrau si ieseau carele, iar ferestrele erau mici si zabrelite. Hanul dispunea de patru odai pentru musafiri, o odaie pentru crasmari, una pentru hangiu, doua camere de odihna si grajdul. In partea din dreapta erau camerele de dormit pentru calatori, iar in stanga carciuma, birtul si locuinta hangiului. Sub carciuma se afla intrarea in pivnita boltita, construita din piatra de rau, iar sala comuna sau birtul, cu mese lungi, era pentru mancare, taifas si adesea pentru chef cu lautari. Imaginea hanului este frumos surprinsa de catre Mihail Sadoveanu: "Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo si niste porti ferecate cum n-am vazut in zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor..."

Langa han, mai precis intre acesta si apa Moldovei, se afla un teren plat, parca anume facut pentru targ, unde se desfasura vestitul iarmaroc din Tupilati. Intre scenele memorabile consumate langa legendarul han este si aceea in care Vasile Alecsandri, care isi avea mosia nu prea departe, la Mircesti, a venit la marele proprietar Lascar Catargiu, pentru a interveni ca la acest iarmaroc sa nu se mai vanda robi (piata robilor se afla langa piata vitelor). Pentru a-l indupleca, Alecsandri i-a daruit, in schimb, o buna parte din lunca Moldovei, care si azi poarta numele de "sesul lui Alecsandri".

In forma sa initiala, Hanul Ancutei a existat pana in anul 1943, cand proprietarii l-au demolat in cea mai mare parte, pentru ca nu puteau plati impozitele si nici nu avea posibilitatea materiala de a-l intretine. Astfel, o perioada, in locul hanului au existat doar niste ziduri in ruina si pivnita. In perioada 1957-1960, pe locul vechiului han a fost ridicata o noua constructie, care respecta linia traditionala si de arhitectura specifica secolului al XVIII-lea (a fost facuta dupa planurile existente la Arhivele Statului din Iasi) si care a capatat aceeasi destinatie de han, tocmai pentru conservarea spiritului sadovenian moldovenesc. Cladirea a fost restaurata din nou in anul 1999, capatand o infatisare autentic romaneasca, iar in 2002 in fata hanului a fost dezvelit un bust din piatra al marelui povestitor Mihail Sadoveanu. In partea dreapta a intrarii, chiar langa usa, a fost amplasata o placa de marmura cu urmatorul text: "Pe locul vechiului han ce s-a ridicat in anul 1718 si risipit cu ani in urma s-a cladit, cinstindu-se slova romaneasca a marelui Sadoveanu, noua constructie. Fie sa ramana loc de vrajit popas si desfatare sufleteasca pentru toti calatorii pamanteni sau veniti de pe alte meleaguri."

Sursa fotografie: www.captaingo.ro