Ce e drept la Schitul Strambu

O zi de duminica insorita. Dupa mai multe ture in jurul bisericii, ma incumet sa imi fac drum printre sufletele inghesuite, dornice de Dumnezeu. Pasesc pragul asezamantului - golas in reprezentari sfinte colorate, dar incarcat cu prezente, freamat, murmur, ganduri, nevoi, smerenie, rugaciune si multa viata - parca nesigura, parca fara tragere de inima, parca straina, parca pustiita cu anii, de orice trairi intru spirit si iubire... insa, brusc si paradoxal, ma simt acasa!

Caldura din spatele ochilor curiosi a imbratisat si adoptat intrusa, inainte de a ma dezmetici eu. Bebelusii, multi la numar, foarte multi, zambeau ingereste cu ochi mari lichizi, din bratele bunicilor, parintilor sau fratilor mai mari. Copiii mici imi faceau bezele, copiii mai mari si adolescentii priveau strengar cercetator, tinerii si adultii ma ignorau sobru, patrunsi de solemnitatea momentului liturgic, scapand insa uitaturi piezise. Batranii sfatosi, saritori si voluntari imi indrumau stangacia. Cu totii sorbeau timid si pios mustrarile severe ale parintelui Nicolae, care nu isi putea abtine compasiunea sub masca duritatii, tradata de zambetul discret din coltul stralucit al ochilor.

Dreapta credinta de la Strambu muta muntii

Viata satului s-a schimbat din februarie anul trecut, de cand buna si razbataioasa Maicuta Cecilia Moldoveanu a primit misiunea de a scoate din paragina Schitul Strambu, un Schit abandonat de pe vremea lui Cuza. Schitul Strambu, s-a chinuit sa stea drept, chiar daca subred, traversand veacurile de la Neagoe Basarab incoace, despre care se spune ca i-ar fi ctitor.

A rasturnat muntii tanara stareta Cecilia, muntii de gunoaie care sufocau ruinele, muntii de ignoranta ai autoritatilor, muntii de dusmanie ai satului invrajbit. A deschis drum si a croit directie cu ambitie, energie, efort supraomenesc si mai ales rugaciune. Multa rugaciune! Uluita de poveste, am intrebat: "Bine maica, dar cu ce ati inceput cand v-ati trezit in mijlocul darapanaturilor si parloagei, sub cerul liber?" Raspunsul a venit neintarziat, cu un zambet atat de cald ca a topit instant blocurile de ignoranta din jurul sufletului meu: "Cu rugaciune!"

Asta au facut Maica Cecilia si parintele Nicolae! S-au rugat! Au oficiat slujbe in biserica prin care se vedea cerul si la propriu si la figurat. Cu inger trimis alaturi, in ger si apoi in zloata, ei inaltau neobosit si cu speranta, osanale. Vezi bine ca au fost auziti degraba. Poate si din cauza lipsei acoperisului, m-a strafulgerat pe mine un gand inteligent, incarcat de profunzimi metafizice.

De 15 ani, in curs de restaurare cica, sub concentrata indrumare si grija a Institutului National de Patrimoniu, biserica isi grabea cu ziua, procesul acut de degradare. Asistata de Directia Monumentelor istorice, Maica Cecilia, a scos din pamant istoria. In urma excavarilor asidue si atente, au iesit la iveala ruinele fostei manastiri, un zid de cetate stirb, de jur imprejurul bisericii. Cu fonduri minime si uneori inexistente, dar cu multa inima si multe nopti nedormite, intr-un singur an, biserica schitului incovoiat straluceste drept, demonstrand ca e posibil! Bucurand astfel, pe sfintii care i-au vegheat renasterea si al caror hram il poarta: Sfantul Nicolae si Neagoe Basarab.

Alaturi, au rasarit cateva chilii inguste, de asemenea pline de lumina si curatenie.

Pentru satul Gaiseni, manastriea Strambu a devenit un centru in jurul caruia graviteaza toate preocuparile. Aici gasesc toate generatiile intelegere, adapost, indrumare, sfat bun, prietenie, sprijin, iubire si Duh Sfant. Dar mai cu seama copiii satului, care nu vor sa plece acasa dupa slujba, ci raman la povesti cu parintele, cercetand cu interes tainele vietii sau facandu-si temele de la scoala.

Schitul Strambu de la Gaiseni, o poveste de viata!

Larisa Bracea