Dragobetele saruta fetele: Ziua iubirii, a bucuriei si a tineretii, sarbatorita de pe vremea dacilor

24 februarie este ziua in care crestinii ortodocsi sarbatoresc Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, iar spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii in mitologia romaneasca. Sarbatoarea are origini stravechi, Dragobete fiind un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Conform legendelor, Dragobete nu era nimeni altul decat fiul babei Dochia, un flacau extrem de chipes si iubaret nevoie mare, care seducea femeile ce ii ieseau in cale.

Numit si "Cap de primavara", "Navalnicul" sau "Logodnicul Pasarilor", Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este primul deschizator al primaverii. Este perioada din an in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea. Sarbatoarea Dragobetelui are o simbolistica bogata si interesanta, ingemanand in esenta sa atat inceputul, cat si sfarsitul - sosirea unui nou anotimp si reinsufletirea naturii pe de o parte, sfarsitul desfatarilor lumesti, pe de alta parte, deoarece incepe Postul Pastelui, cel mai lung si mai aspru de peste an.

Credinta populara spune ca cei care participa la Dragobete vor fi binecuvantati cu sanatate si belsug, iar cei care nu sarbatoresc aceasta zi sunt pedepsiti sa nu poata iubi in acel an. In vremurile de demult, fetele si baietii se imbracau in straie de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le urmau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat (in sudul Romaniei, goana era numita "zburatorit"). Acesta era considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi. Daca vremea era mohorata, tinerii se strangeau intr-o casa “sa faca de Dragobete”, sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de jocuri si ghidusii.

Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga zapada de pe florile de fragi, sa o topeasca si sa se spele cu apa astfel obtinuta, despre care se credea ca are proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare, fiind "nascuta din surasul zanelor". De asemenea, se credea ca fetele care ating un barbat dintr-un sat invecinat vor fi dragastoase tot timpul anului. Flacaii petreceau si ei din plin de Dragobete, ca sa le mearga bine peste vara. De altfel, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru toti, iar oamenii nu munceau, ca in zilele cu sarbatori religioase, pentru ca Dragobetele sa ii ajute sa aiba un an mai imbelsugat, avand insa grija sa dea mancare orataniilor din curte si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete.

Unele dintre obiceiuri si traditii s-au pastrat pana in zua de astazi si, conform unui studiu realizat recent, peste 50% dintre romani sarbatoresc Dragobetele. In unele zone ale tarii, ajunul Dragobetelor este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza: fetele tinere isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se certe, caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele, trebuie sa fie veseli in aceasta zi, pentru a avea parte de iubire intreg anul. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma, astfel ca nimeni nu trebuie sa planga. De asemenea, daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi.

Sursa fotografie: www.adora-studio.ro