Originea numelor de judet din Romania IV

V-ati intrebat vreodata de unde provine numele judetului in care locuiti?  Daca pentru unele dintre ele istoricii vin cu raspunsuri clare, in alte cazuri exista dispute cu referire la etimologia termenilor. Unele denumiri au ca radacina vechi cuvinte de origine dacica sau straina, altele au legatura cu personalitati care au influentat zona sau sunt explicate de diverse legende locale. Oricare din variante ar fi valabila, aflarea genezei acestor denumiri este interesata si utile deopotriva.

PRAHOVA
Judetul si-a luat numele de la cel mai important rau, denumirea acestuia avand, la randul sau, o stransa legatura cu un fenomen care se produce pe apa. Raul Prahova a fost mai intai Prahovita, un diminutiv care provine din slavul "prah", in romaneste "praf". Nu este vorba, insa, despre praful propriu-zis, ci despre o metafora care se referea la apa care, in cadere, se transforma in picaturi marunte, asemanatoare firelor de praf.

SATU-MARE
Numele este un derivat de la Satmar, care, la randul lui, provine de la numele "Zothmar", capetenia colonistilor germani adusi de regina Gisella in secolul al XI-lea.

SALAJ
Prima atestare documentara a Salajului apare in documente din secolul al XIII-lea, sub denumirile de "silva Zilag", "districtus Zulagh" ori "provincia Zilagh". In ceea ce priveste originea numelui, chiar daca lingvistii si istoricii nu au cazut de acord in totalitate, se contureaza trei teorii. Conform regretatului profesor Gheorghe Chende-Roman, fost director al Directiei Judetene pentru Cultura, autorul celei mai ample analize asupra originii numelui judetului Salaj, intitulata "Toponimie. Din onomastica Tarii Silvaniei", numele de Salaj si cel de Zalau ar putea avea orgine comuna, avand acelasi radical ("zil-" sau "sil-"), astfel ca o prima origine a acestui radical si, prin urmare, a numelui, ar proveni din cuvantul "zilai" din limba daca, insemnand "vin rosu, negru".

A doua varianta, imbratisata de majoritatea cercetatorilor, este provenienta din termenul latin "silva", insemnand "padure", si s-ar datora, astfel, suprafetelor mari impadurite existente aici candva. Denumirea de origine latina, Silvania, a fost preluata si se pastreaza si in prezent ca determinativ al unor toponime, precum Cehu Silvaniei, Simleu Silvaniei, Sancraiu Silvaniei. A treia teorie se leaga de cuvantul maghiar "szil", care inseamna "ulm". Prin secolul al XIX-lea, ungurii care au ocupat teritoriul Salajului au gasit aici si palcuri de padure de ulm si, auzind denumirea de Salaj de la autohtoni, au apropiat-o de apelativul maghiar "szil", deoarece apelativul latin "silva" nu le comunica nimic vorbitorilor de limba maghiara din acea vreme.

SIBIU
Istoricii spun ca numele judetului vine din latinescul Cibiensis - Cibinium, prima atestare a Sibiului datand din 1191, intr-un document ecleziastic de la Vatican - prepozitura Cibiensis. Conform unor altor pareri, provine din numele raului Cibin, care deriva din slavul "sviba", insemnand "sanger", "corn", teorie la fel de posibila, intrucat Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi asezari, probabil slave, imediat dupa mijlocul secolului al XII-lea, de colonisti sasi din teritoriul Rin-Mosela. Alternativ, este considerat ca provenind din limba daca, de la "Cebonie" (Cedonie) asa cum apare in Tabula Peutingeriana.

Judetul a avut alta denumire in germana, maghiara si romana - Hermannstadt, Szeben, Sibiu, acest lucru aratand ca existau populatii bine definite, care s-au raportat distinct fata de oras in sine. Prima atestare documentara in forma Hermannstadt dateaza din anul 1223, dar exista si mentiuni ale numelui Villa Hermanni.

SUCEAVA
In "Letopisetul Tarii Moldovei pana la Aron Voda", Simion Dascalul spune: "Suceava scrie (Grigore Ureche) ca o au descalecat niste cojocari unguresti, ce sa chiama pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungureasca sa chiama Cojocarie." Numele se compune asadar din maghiarul "szűcs" (pronuntat "suci"), in traducere "cojocar", "suci" + sufixul slavo-roman "-eava", rezultand "cojocarie" (in maghiara "szucsseg"). Originea slava, bulgara sau romana a sufixului "-eava" prezent in cuvintele galceava, iznoava, isprava, este dezbatuta si astazi.

A doua teorie spune ca nume provine de la raul Suceava, a carui denumire vine din romanescul "soc" (specie de arbusti), articulat "socea" + sufixul slav "-va" (prezent si in "Moldova"). Aceasta etimologie este problematica, fiindca forma articulata a substantivului "soc" este "socul", nu "socea".

TELEORMAN
Numele judetului Teleorman ar putea proveni din limba turca, de la cuvintele "deli orman", insemnand "padure nebuna". Din vechea Padure nebuna de odinioara s-a pastrat, pana pe data de 17 iunie 2010, cand a fost scos din radacini, in urma unei furtuni, in nordul judetului, in satul Plopi, cel mai batran stejar din tara. Mai este insa posibil ca "teleorman" sa fi insemnat "padurea cumana" ori "padurea cumanilor", avandu-se in vedere ca printre denumirile date populatiei cumane se numara si mai putin cunoscutul "tele". Se presupune ca numele a ramas de la cumani, din epoca in care teritoriul viitoarelor principate Moldova si Tara Romaneasca avea, in documentele si cronicile medievale, denumirea "Cumania neagra".

TIMIS
Numele judetului provine de la denumirea raului Timis, numit de romani in antichitate Tibisis sau Tibiscus. Conform dictionarui etimologic al lui Kiss Lajos, probabil ca numele raului vine din limba daca: "thibh-isjo", in traducere "mlastinos". In sud-estul Campiei Panonice, respectiv in sudul Campiei de Vest, fiind zona de divagare a raurilor Timis si Bega, apele au format aici un tinut foarte mlastinos si frecvent inundat, capitala de judet - Timisoara, dezvoltandu-se intr-unul din putinele locuri pe unde se puteau trece mlastinile. La sosirea slavilor de nord, acest cuvant a fost folosit ca si "Tamis". Acesta a fost preluat de maghiari prin "Temes", de germani prin "Temesch" si de romani prin "Timis".

TULCEA
Cea mai veche atestare documentara in care apare pentru prima data numele de Tulcea ("Tulça") este intr-un registru vamal otoman din anul 1506, in care este orasul este mentionat ca "fiind un important centru in comertul de tranzit". Au circulat mai multe variante privind etimologia termenului, un element comun fiind finalul cuvantului, "-cea", terminatie specific turceasca. Au fost aduse in discutie mai multe variante de origine: de la cuvantul turcesc "tukla", insemnand "tigla", "caramida" sau de la cuvantul "tuglagi", care inseamna "loc unde se fac caramizi"; de la cuvantul turcesc "doulgi", care inseamna "adunatura" (de etnii); de la cuvantul "dun/tul", insemnand "deal", cu trimitere la pozitionarea geografica a orasului - in 1321, Dealul Tulcei este numit A’Tul, iar apoi numele orasul fiind derivat; de la numele unui bey local - Tul, la care s-a adaugat terminatia "-cea" (ca si in alte cazuri: Casimcea, Isaccea, Hazamcea etc.). Dr. Aurel Stanica, specialist al Institutului de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea, spune ca, in final, cea mai cunoscuta varianta ramane cea a lui Nicolae Iorga, conform careia Tulcea ar insemna "dealul de caramida".

VASLUI
Exista mai multe ipoteze privind originea denumirii Vaslui, dar cea mai aproape de adevar e considerata cea a lingvistului Alexandru Philippide, conform careia aceasta este o dobandire cumana. Pe un spatiu larg, de la valea Oltului pana in rasaritul Siberiei, cursurile de apa care isi reduc debitul pe timpul verii pana la secare au denumiri terminate in "-ui". In spatiul romanesc amintim, pe langa Vaslui, Covurlui, Calmatui, Bahlui, Desnatui, Teslui, Derehlui, Geamartalui, Barlui etc. Pentru Vaslui, Philippide propune tulpina de origine persana, prin intermediul cuman "Vala Su", insemnand "regiune inalta". Prin metateza, Valsui devine Vaslui. Constantin Cihodaru accepta, si el, origina cumana sau pecenega, dar propune o alta varianta, dupa un cuvant gasit in dictionarul lui I. Th. Zenker, adica "Vas", care ar insemna "larg", si un formativ lung, adica "vas lung", "pamant larg", in care G ar deveni I.

Istoricul C. Diculescu, in lucrarea sa despre influenta gepida asupra limbii romane, gaseste si la Vaslui o influenta germanica. Ar fi vorba de "Vesal" - "ploaie", cu tulpina "vasl", de unde "wesl" - "pamant umed", de unde, prin metateza, Vaslui. In sprijinul acestei ipoteze, contrazicand-o pe cea cumana, Constantin Giurescu aduce ca argument, nedemonstrat insa, existenta a doua toponimice Vaslui in Bucovina, acolo unde nu au ajuns cumanii. S-a mai adus ca argument existenta in zona a bastarnilor, prima populatie germanica patrunsa in spatiul nostru, un fel de avangarda a marilor migratii care vor urma.

VALCEA
Valcea este atestat documentar ca judet la 8 ianuarie 1392, printr-un act emis de Mircea cel Batran, fiind primul judet atestat documentar din Romania. In ceea ce priveste etimologia termenului, exista doua variante de explicare a acestuia. Numele provine fie din latinescul "vallicella" (valcea - vale ingusta), fie din cuvantul slav "valk", insemnand "lup", si al carui genitiv ar fi "valcea". Deci, numele de Valcea nu este altceva de­cat o traducere de catre slavii asezati la nordul Dunarii a cuvantului romanesc "lupu". Este binecunoscut faptul ca steagul de lupta al dacilor, infatisat in numeroase scene de pe Columna lui Traian, este repre­zentat sub forma capului de lup cu gura deschisa.

VRANCEA
Numele dat judetului Vrancea dateaza de la data de 2 iulie 1431, atestat documentar sub forma "Varancha". Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, originea numelui "Vrancea" ar fi traco-dacica si ar proveni de la cuvantul "vrana", care se traduce ca "padure" sau "munte", ori poate de la cuvantul sanscrit "vran", insemnand "munte”. Nicolae Iorga si Simion Mehedinti considera ca numele Vrancea vine din slavul "vrana", care se traduce prin "vrana" sau "gaura de butoi", idee sprijinita si de forma concava pe care o are regiunea. Dupa alte ipoteze, numele ar fi de origine romana, legat de numele propriu de Vrana. De asemenea, etimologia "francea" - "vrancea" este probabila, avand in vedere ca in romana veche "franc", "francu" insemna "occidental", "franc", iar zona Vrancei se invecina in Evul mediu cu zona populata de sasi.

Citeste si Originea numelor de judet din Romania I; Originea numelor de judet din Romania II; Originea numelor de judet din Romania III