Locul unde vii un om si pleci alt om

La 45 de km de Brasov si aproximativ 2 km de localitatea Sinca Veche, intr-o padure bogata, un lacas de cult batran, de peste 7000 de ani, este ca un magnet pentru turisti. Manastirea rupestra de la Sinca Veche, cunoscuta si sub numele de “Templul Ursitelor” sau “Manastirea sapata in Piatra” a devenit loc al recuperarii energiei pozitive, iar pentru tineri, unul de revelatie in ceea ce priveste dorintele de casatorie, conform vorbelor care circula in zona.

Nu stim care povesti au si un sambure de adevar, insa ceea ce stim e ca, potrivit spuselor doamnei Maria Bagiu Marino, “acest loc a dobandit prin rugaciunea si jertfa vietuitorilor mult dar de la Dumnezeu, asa incat, pare ca aici sub pamant si pietrele se roaga si slujesc lui Dumnezeu”.

In acest lacas sapat in stanca se poate ajunge printr-un tunel ingust, prima incapere avand aspectul unei biserici adevarate, iar cea de-a doua ascunzand simboluri precum Steaua lui David si o clepsidra care reflecta principiul Yin-Yang. Despre celelalte incaperi trebuie sa stiti ca au ferestrele foarte inguste, taiate lateral, care permit soarelui sa intre in casa rugaciunii si sa lumineze pe cei participanti.

Interiorul are doua altare, construite in spirala, iar comunicarea intre acestea era facuta prin “ochiul magic”, despre care se spune ca ar face cumva referire si la comunicarea cu lumea de dincolo. Pe peretele altarului precrestin este reprezentat Zalmoxe, potrivit spuselor localnicilor, insa conform turistilor ar putea fi vorba despre un rege dac sau un preot important care oficia slujbe in aceste incaperi. Alte legende legate de aceasta manastire spun ca, in trecut, toata spirala care intra in componenta acesteia era ornata de cristale si pietre semipretioase, iar la categoria “de neexplicat” intra sferele albe care pot fi observate pe pelicula fotografica, desi in momentul fotografierii acestea nu apar in cadru.

Ce ar mai fi de adaugat e ca oamenii de pe aceste meleaguri au fost fascinati, in timp, de puterea pe care locul a reusit sa le-o transmita si lasau acolo icoane, haine, mancare, apa, purtand in suflet speranta ca ele se vor umple de bine, motiv pentru care, apoi, le duceau la casele lor.

De e adevarat, de e poveste, nu stie inca nimeni. Ceea ce e sigur e ca aceasta manastire nu inceteaza sa primeasca curiosi din toate partile.

Diana Petrut